Chiriile din România au crescut moderat în luna martie, cu 3,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, într-o piaţă caracterizată de diferenţe semnificative între oraşe, potrivit unei analize realizate de platforma imobiliară Storia.
Cele mai ridicate niveluri ale chiriilor se înregistrează în Bucureşti şi Cluj-Napoca, unde chiria medie ajunge la 626 de euro, respectiv 600 de euro. La polul opus se află Arad, cu 370 de euro, şi Oradea, cu 400 de euro, ceea ce înseamnă că cei care stau în chirie în Capitală plătesc cu aproape 70% mai mult decât cei care locuiesc în Arad.
„Interesul pentru închirieri a continuat să crească în luna martie, atât din perspectiva contactărilor, care au fost cu 4% mai numeroase faţă de luna anterioară, cât şi a vizualizărilor, care au crescut cu 4% faţă de februarie şi cu 3% comparativ cu anul trecut”, spune Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe, OLX Group (Storia şi OLX Imobiliare în România).
În Bucureşti, diferenţele de preţ rămân vizibile între sectoare. Sectorul 1 se menţine cel mai scump, cu o chirie medie de 845 de euro, în timp ce Sectorul 6 are cel mai redus nivel, de aproximativ 518 euro. Garsonierele au ajuns la un preţ mediu de 400 de euro (plus 4% anual), apartamentele cu două camere la 602 euro, iar cele cu trei camere la 903 euro, în creştere cu 3%.

În marile oraşe regionale, evoluţiile sunt mixte. În Cluj-Napoca, chiriile au crescut uşor pentru garsoniere (plus 3%, 400 de euro) şi apartamentele cu două camere (plus 2%, 599 de euro), dar au scăzut cu 7% pe segmentul locuinţelor cu trei camere. În Braşov şi Sibiu, apartamentele cu trei camere au înregistrat scăderi cuprinse între 6% şi 9%, în timp ce în Constanţa preţurile au evoluat diferit în funcţie de tipul locuinţei.

În oraşele cu cele mai accesibile chirii, precum Craiova sau Timişoara, nivelurile rămân sub cele din marile centre, deşi anumite segmente, cum este cel al apartamentelor cu două camere, au înregistrat creşteri de până la 7% anual.


